Deputatul Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş şi susţinător al lui Ludovic Orban, anunţă, pe Facebook, că poliţiştii judiciari i-au reţinut telefonul mobil în cadrul cercetării într-un dosar in rem, însă dezminte informaţiile conform cărora DNA ar fi făcut o descindere la sediul PNL Argeş. "(...) mi-a fost reţinut telefonul mobil de către poliţiştii judiciari. Deşi am dubii asupra legalităţii acţiunii, nu m-am opus pentru că nu am nimic de ascuns. Singura informaţie pe care am primit-o este aceea că este vorba de o cercetare in rem, fără să mi se aducă la cunoştinţă că am vreo calitate în această cercetare”, a scris Adrian Miuţescu. El a mai anunţat, tot pe Facebook, că se retrage din grupul parlamentar PNL şi va activa ca deputat neafiliat, precizând că va rămâne membru al partidului. Miuţescu a explicat că „din păcate, de două luni de zile asistăm la o criză politică provocată într-o perioadă când era nevoie de decizii ferme, de o guvernare stabilă şi performantă. Noua conducere a partidului a impus Partidului Naţional Liberal o agendă departe de problemele reale ale românilor, care se confruntă cu valul 4 al pandemiei, cu creşteri galopante la preţurile carburanţilor şi ale energiei. În cele trei decenii de activitate politică, nu am traversat nicio perioadă mai neagră ca cea din prezent, în care conducerea Partidului Naţional Liberal pare ruptă complet de interesele electoratului. Ce face acum aşa zisa echipă câştigătoare era de neimaginat în urmă cu doar câteva luni, iar negocierile pentru stablirea unui nou guvern au arătat că, în momentul de faţă, PNL nu are nicio strategie”.