Patroana unui salon erotic din Arad, care acoperea un veritabil bordel, a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru proxenetism şi lipsire de libertate în mod ilegal. Hotărârea a fost pronunţată pe 30 august 2021 de un complet al Judecătoriei Arad. În august 2019, Florica Covaci a deschis un salon de masaj în Arad, dar s-a dovedit că acesta era doar un paravan pentru bordelul ce funcţiona în aceeaşi locaţie. Clienţii veneau pentru a le fi prestate servicii sexuale de către mai multe persoane de sex feminin, printre care şi o adolescentă în vârstă de 17 ani. Taxa era cuprinsă între 100-250 lei, în funcţie de serviciile prestate. Clienţii sunau la telefon, iar matroana răspundea şi stabilea ora. Prostituatele îi dădeau femeii 50 de lei din suma primită de la fiecare client, iar restul de bani le rămânea acestora. În septembrie 2019, relaţiile dintre patroana bordelului şi minoră s-au tensionat după ce femeia în vârstă de 37 de ani a aflat că aceasta s-a culcat cu iubitul ei. Din acel moment, Florica Covaci nu a mai lăsat-o pe tânără să se întoarcă la locuinţa ei. ”Astfel, în intervalul 09.09.2019 – 12.10.2019, inculpata, cu ajutorul concubinului său, au ţinut-o contrar voinţei sale pe persoana vătămată în vârstă de 17 ani în imobilul situat în municipiul Arad. În toată această perioada, persoana vătămată minoră a continuat practicarea prostituţiei în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, sumele de bani obţinute fiind împărţite de aceasta cu inculpata. În 11 octombrie 2019, prostituata minoră a reuşit să puna mâna pe un telefon al unui client aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-a trimis mai multe mesaje tatălui său prin Facebook Mesenger. Îl ruga pe acesta să sune la poliţie şi i-a cerut să o salveze întrucât era ţinută în acel imobil de o lună, fiind obligată să se prostitueze.