În timp ce puşcăriaşii de rând fac coadă la cabinetele medicale ale închisorilor pentru aspirină sau analgezic atunci când au nevoie de atenţie medicală, deţinuţii de lux pot scăpa de detenţie prin diverse tertipuri, deoarece „justiţia e oarbă”. Odată ce s-au văzut în libertate, bolile grave pe care le-au invocat ca motiv de eliberare parcă au dispărut, iar opinia publică e martora unor „vindecări miraculoase”.
De exemplu, Omar Hayssam a supravieţuit judecătoarei care l-a eliberat crezând că e bolnav în fază terminală, iar un torţionar din Miliţie şi-a amânat condamnarea de 10 ani încă din 2003. Tot aşa, pe Nicuşor Constantinescu pare să îl fi vindecat ţigara fumată la New York, ori pepenele verde pe care camerele video l-au surprins că îl căra în timp ce susţinea, prin avocaţi, că nu se poate deplasa. Potrivit legislaţiei, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei. Dacă instanţa apreciază că întreruperea executării pedepsei şi lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, atunci dispune punerea în libertate. Exemple de astfel de "condamnaţi de lux" le găsim în presa românească de peste 30 de ani. Ce se poate face în cazul lor? Nimic! Doar nişte mici schimbări pe undeva pe la "capul peştelui" care pute, pute de îţi ia nasul. Care-i capul peştelui ştim cu toţii, numi că aşa ca şi în "epoca de aur", unii ne mulţumim cu ce avem, alţii, nu mai avem curaj să ne spunem păsul!
Nu că mi-ar fi milă de puşcăriaşii de rând...
