Justiție

Mai bine înfiinţăm iar "Sfatul Bătrânilor" de pe vremea dacilor!

Mai bine înfiinţăm iar "Sfatul Bătrânilor" de pe vremea dacilor!
18 sfat

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis marţi, 18 mai, că în cazul Secţiei Speciale revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă înfiinţarea respectă cerinţele tratatului de aderare. Decizia CJUE, în absenţa motivării, pare a fi destul de ambiguă în condiţiile în care, pe de o parte, pare a lăsa la latitudinea instanţelor naţionale posibilitatea de a se pronunţa asupra întemeierii SIIJ, însă, subliniază că înfiinţarea SIIJ nu poate fi contrară rapoartelor MCV. Judecătorii de la înalta instanţă a UE subliniază că "o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei şi, pe de altă parte, să garanteze că această secţie nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor şi a procurorilor". "Curtea precizează că, pentru a fi compatibilă cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei şi, pe de altă parte, să garanteze că aceasta secţie nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor şi a procurorilor menţionati şi îşi exercită competenţa cu respectarea cerinţelor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "carta"). În lipsa îndeplinirii acestor cerinţe, reglementarea menţionată ar putea fi percepută ca urmărind instituirea unui instrument de presiune şi de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justiţiabililor în justiţie", se arată în decizia CJUE.

Evaluați acest articol
(0 voturi)