Justiție

Era şi normal ca tatăl să-şi ajute fiul, dar nu la infracţiuni!

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, marţi, că a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a opt persoane. Potrivit unui comunicat al ANI transmis AGERPRES, Veronel Florin Bolborea, director executiv în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, a fost găsit în conflict de interese administrativ, Agenţia sesizând Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, precum şi a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât ar fi semnat un buletin de analiză pentru societatea comercială în cadrul căreia tatăl său deţine calitatea de asociat şi functia de administrator.
De asemenea, arată sursa citată, persoana evaluată a încălcat şi prevederile legale privind conflictul de interese în materie administrativă. Totodată, inspectorii de integritate au sesizat Parchetul şi cu privire la infracţiunea de fals intelectual şi fals în declaraţii prin declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la gradul de rudenie/afinitate în care se afla în contextul unor posibile relaţii ierarhice subordonate, precum şi declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la actele întocmite/ emise/ aprobate/ avizate pentru societatea comercială în cadrul căreia tatăl acestuia deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator.

Evaluați acest articol
(0 voturi)