Justiție

Dumnezeu nu face parte din echipa procurorilor

Un medic din Gorj, reţinut pentru luare de mită, avea o rugăciune pe care o rostea în fiecare dimineaţa, când intra în tură, menită să îl scape de procurori. Nu s-a dovedit eficientă, mai ales că a fost interceptat rostind-o chiar de către procurori, care i-au montat microfoane şi camere în cabinet. Totul, după ce mai mulţi pacienţi l-au reclamat că a refuzat să îi opereze dacă nu îi dădeau mită. „Dacă e speranţă de ceva bănuţi, internez, dacă nu, nu”, a mai fost surprins cadrul medical spunând. A fost pus faţă în faţă cu probele strânse de anchetatori cu ajutorul tehnicii de interceptare pe care o montaseră chiar în cabinetul în care ar fi luat mită aproape în fiecare zi. Aşa au surprins rugăciunea pe care o spunea, cu voce tare, la începutul fiecarei ture. ,,Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori!”. La percheziţii au fost identificate în cabinetul său de la spital suma de 710 mii de lei, mai multe sticle de alcool, parfumuri, ţigări şi cafea. Există suspiciunea că acestea proveneau din infracţiunea de luare de mită. Medicul, susţin anchetatorii, avea adesea obiceiul de a vorbi singur în cabinet. Un astfel de monolog este considerat incriminator. A condiţiona actul medical de orice foloase materiale sau băneşti nu este nici deontologic şi nici uman în primul rând.

Evaluați acest articol
(0 voturi)