Justiție

Dosar penal clasat în cazul Cimitirului Internaţional de la Valea Uzului

Liderul Asociaţiei "Calea Neamului", Mihai Tîrnoveanu, a anunţat, miercuri, că Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc a clasat un dosar penal deschis anul trecut pe numele său, în cazul cimitirului Internaţional de la Valea Uzului.
"Procuratura a clasat dosarul penal (945/278/P/2023) deschis împotriva mea pentru ridicarea celor 150 de cruci în Cimitirul Internaţional al Eroilor Valea Uzului! Plângerile în urma cărora s-au deschis două dosare, reunite apoi în unul singur, au fost formulate de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Primăria Sânmartin şi Alianţa Maghiarilor din Transilvania, acuzaţiile fiind instigare publică, incitare la ură, violenţă şi discriminare, instigare la distrugere, instigare la tulburare de posesie, profanare de morminte, executarea fără autorizaţie de construire a unor lucrări în cimitir. Procuratura a constatat că fapta nu există în cazul primelor acuzaţii. În ceea ce priveşte ridicarea celor 150 de cruci comemorative din lemn, s-a constatat că, deşi există posibilitatea ca acestea să fi fost 'montate' fără autorizaţie, respectiva acţiune nu intră în sfera penală, deoarece Cimitirul Internaţional al Eroilor Valea Uzului 'nu se află în zona de protectie a monumentelor istorice', Cimitirul neavând, aşadar, statut de monument istoric", precizează Mihai Tîrnoveanu, într-o postare pe Facebook.

Evaluați acest articol
(0 voturi)