Justiție

Corupţii să nu le mai râdă în nas cetăţenilor cinstiţi

Corupţii să nu le mai râdă în nas cetăţenilor cinstiţi
22 mi

Preşedinta USR, Elena Lasconi, anunţă că parlamentarii formaţiunii vor depune în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Codului penal referitor la termenul de prescripţie pentru mai multe infracţiuni de corupţie. Justiţia „trebuie să facă dreptate pentru toţi, nu să protejeze corupţii”, scrie lidera USR, marţi, pe Facebook. „I-au lăsat pe marii evazionişti să zburde în pace, dar au pus noi biruri pe oamenii care muncesc cinstit. Au îngheţat pensii, salarii, alocaţii şi ajutoare sociale, în timp ce 'băieţii deştepţi' pot fura liniştiţi până la 1 milion de euro. Au închis mii de dosare de corupţie cu ajutorul Curţii Constituţionale, urmează şi altele prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia termenul de prescripţie curge de la data pretinderii mitei, nu de la data primirii efective. Colegii mei vor depune în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Codului penal, astfel încât să fie îndreptată această anomalie, iar corupţii să nu le mai râdă în nas cetăţenilor cinstiţi”, spune Lasconi.

Evaluați acest articol
(0 voturi)