Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus sub control judiciar 21 de controlori de tren de la CFR Călători, într-un dosar în care sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual şi înşelăciune. Anchetatorii au efectuat marţi descinderi la sediul central al CFR Călători şi locaţii din Bucureşti, Giurgiu, Teleorman, Braşov, Prahova, Ialomiţa, Slobozia, Constanţa şi Buzău. În urma percheziţiilor, au fost aduşi la Parchet 35 de controlori de tren, dintre care 21 au fost reţinuti pentru 24 de ore. Ulterior, Parchetul a decis să nu ceară în instanţă arestarea lor preventivă, urmând a fi cercetaţi în libertate sub control judiciar.