Trei medici şi un funcţionar din Mureş au fost reţinuţi pentru luare de mită. Alţi trei medici sunt sub control judiciar, acuzaţi că cereau câteva sute de euro pentru prelungirea dosarelor de invaliditate. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus măsuri preventive faţă de 7 persoane, respectiv 6 cadre medicale şi un funcţionar public, cercetate într-un dosar în care Direcţia Generală Anticorupţie a fost delegată să ancheteze pentru probarea unor infracţiuni de corupţie. Astfel, faţă de 3 medici s-a dispus control judiciar pe 60 de zile pentru luare de mită, iar alţi 3 medici şi un funcţionar public au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Pe 3 iunie s-au făcut 16 percheziţii în judeţele Mureş şi Sibiu. Percheziţiile vizau activitatea infracţională a unor medici şi intermediari din cadrul Spitalului Municipal Sighişoara şi Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Sighişoara din cadrul Casei Judeţene de Pensii Mureş, sub suspiciunea că au primit, direct sau prin intermediari, foloase materiale pentru a facilita menţinerea în plată a pensiilor de invaliditate, fapte de natură a aduce prejudicii bugetului de stat. În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri care au legătura cu cauza, sumele de 150.145 euro, 59.495 lei şi 100 dolari, 39 inele, 3 brăţări, un ceas din aur, 11 coliere, 24 perechi de cercei, 2 broşe, 6 pandantive şi 7 bănuţi din aur. De ce n-or fi spus oare că sunt a lor, moştenire de pe la vreo mătuşă?