Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în ultimele 24 de ore la 4.021 de evenimente, 2.644 dintre acestea privind menţinerea ordinii publice şi 1.377 situaţii de urgenţă. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de MAI, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 861 de posibile infracţiuni, peste 22% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de vineri s-au dispus măsuri preventive pentru 48 de persoane şi în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 50 de autori în 34 de dosare penale cu AN aflate în evidenţă. De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 21 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 148 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 186 de fapte penale. În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au reţinut 470 de permise de conducere şi au retras 397 de certificate de înmatriculare. Poliţiştii şi jandarmii au constatat 6.329 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,2 milioane de lei. Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 117 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 402 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 130.200 de lei.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.