Eveniment

Trenul Galați-Cluj blocat din cauza aluviunilor care au ajuns pe calea ferată

Trenul Galați-Cluj blocat din cauza aluviunilor care au ajuns pe calea ferată

Traficul feroviar a fost închis miercuri, 5 iulie 2023, pe linia Pojorâta-Sadova, în județul Suceava, din cauza aluviunilor care au ajuns pe calea ferată. Două trenuri cu aproximativ 450 de persoane persoane au rămas blocate.

Este vorba de trenul 12823 care a fost oprit temporar între stațiile Pojorâta și Sadova din cauza aluviunilor care au acoperit linia de cale ferată la kilometrul 75. De asemenea, trenul 12830 Galați-Cluj a fost oprit în stația Sadova.

Reprezentanții companiei feroviare au solicitat intervenția ISU Suceava pentru eliberarea liniei. Garnitura 12823 este oprită chiar înaintea zonei acoperite de aluviuni.

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că trenul 12823 este oprit temporar între stațiile Pojorâta și Sadova din cauza aluviunilor care au acoperit linia de cale ferată la km 75+100, iar trenul 12830 a fost, de asemenea, oprit în stația Sadova”.

 La trenul 12823 a fost trimisă o locomotivă de ajutor, care să tracteze vagoanele până în staţia Pojorâta, de unde călătorii vor fi preluaţi cu microbuze.

Oficialii CFR precizează că reprezentanţii SRCF Iaşi au solicitat intervenţia ISU Suceava pentru eliberarea liniei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)