Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu o delegație a Congresului American, formată din senatorii Richard Durbin și Jeanne Shaheen. În cadrul dialogului, a fost analizată situația securității din regiunea Mării Negre, ca urmare a agresiunii militare ruse asupra Ucrainei.
Cu acest prilej, premierul a transmis mulțumirile Guvernului pentru garanțiile de securitate oferite prin prezența trupelor SUA în România, prezentând, totodată, eforturile țării noastre pentru sprijinirea Ucrainei și a poporului ucrainean. În privința situației din Republica Moldova, prim-ministrul Nicolae Ciucă a atras atenția asupra nevoii consolidării suportului oferit în această perioadă. Totodată, a fost subliniată necesitatea de a acorda mai multă atenție pentru securitatea și stabilitatea în Balcani.
Senatorii americani, care au avut ocazia de a se întâlni cu trupele SUA dislocate la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, au transmis mulțumiri pentru ospitalitate și au arătat apreciere pentru colaborarea cu militarii români și interoperabilitatea dovedită de aceștia. Aceștia au transmis mulțumiri pentru sprijinul multidimensional acordat Ucrainei, în special sprijinirea refugiaților și tranzitul de cereale la export, rolul României fiind crucial în acest sens, eforturile fiind cunoscute și apreciate la Washington și în Congres.
În privința utilizării energiei nucleare ca energie curată și implicării în proiectul SMR-urilor, oaspeții americani au salutat leadeship-ul României, care poate genera un exemplu în raport cu alte state europene.
Ambele părți au recunoscut relevanța Mării Negre atât pentru România, cât și pentru Europa și Alianța Nord-Atlantică.