Eveniment

Schimbare la vârful Curții de Apel Galați: Adinan Halil preia conducerea instanței

Schimbare la vârful Curții de Apel Galați: Adinan Halil preia conducerea instanței

Curtea de Apel Galați are, începând de astăzi, un nou președinte. Judecătorul Adinan Halil a fost numit în funcție prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 550/2026, urmând să exercite mandatul pentru o perioadă de trei ani.

Numirea vine în urma promovării concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere din sistemul judiciar, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, unde magistratul a obținut nota 9,27. Evaluarea a avut loc în cadrul sesiunii desfășurate în perioada ianuarie–mai 2026.

Adinan Halil și-a început activitatea în magistratură în 2012, ca judecător la Judecătoria Liești. Ulterior, între 2018 și 2021, a activat la Judecătoria Galați, unde a deținut și funcția de președinte al instanței. În perioada 2021–2023 a fost judecător la Tribunalul Galați, iar din 2023 activează în cadrul Curtea de Apel Galați, în Secția penală și pentru cauze cu minori.

Anterior carierei în magistratură, între 1997 și 2012, acesta a făcut parte din structurile Ministerului Afacerilor Interne. Adinan Halil preia conducerea instanței de apel într-un context în care sistemul judiciar din Galați continuă procesele de reorganizare și consolidare managerială.

Evaluați acest articol
(0 voturi)