Persoanele care tranzitează principala poartă aeriană de intrare în România, prin punctul de trecere a frontierei din Aeroportul Henri Coandă, o vor putea face, începând de astăzi, într-o manieră modernă cu ajutorul unui sistem automat pentru verificarea documentelor de călătorie.
Operaționalizarea acestui sistem, cu cele 6 porți în prima fază, dar pentru care există perspectiva extinderii la 24 de porti, este răspunsul instituțional așteptat în raport cu provocările societății, cu realitatea unei lumi în continuă evoluție.
Noul sistem, achiziționat din fonduri europene nerambursabile, accesate în cadrul Fondului de Securitate Internă, va conduce, cu siguranță, la creșterea nivelului de siguranță al călătorilor, la îmbunătățirea confortului acestora și la eficientizarea activității de gestionare a frontierelor.
„Mă bucur să văd că Poliția de Frontieră este una dintre structurile care și-a îmbunătățit constant activitatea prin accesarea de fonduri europene.Așadar, acest proiect-pilot reprezintă o premieră și sunt convins că există un interes ridicat din partea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, a Companiei Naționale Aeroporturi București, a aeroporturilor regionale care ni se vor alătura în acest demers și vor contribui la implementarea și extinderea unor sisteme similare pe cât mai multe aeroporturi din țară.Ne propunem ca în următorul exercițiu financiar european 2021-2027, cu ajutorul tuturor autorităților responsabile, să extindem atât numărul de porți inteligente, cât și de aeroporturi în care se vor implementa astfel de sisteme, accesând bani europeni. În acest fel, avem șansa să dovedim împreună că se poate si în România să facem un salt calitativ pe linia modernizării activităților specifice de control la frontierele aeriene prin îmbunătățirea practicilor de lucru, cu impact direct în rândul pasagerilor care tranzitează aeroporturile din tara noastră. Modernizarea nu trebuie să rămână doar un cuvânt în programul de guvernare, ci trebuie să fie o obligație a fiecărui decident care și-a asumat o guvernare performantă”, a declarat Lucian Bode, ministrul MAI.