Un bărbat de 27 de ani, din județul Galați, a fost prins la volan cu un permis fals, pe care a plătit 1000 de euro, fără a susține vreun examen.
Potrivit IPJ Galați, luni, 11 iulie, în jurul orei 19:55, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism pe DC 86, în interiorul satului Toflea, județul Galați, care era condus de un bărbat cu vârsta de 27 ani.
„La verificarea documentelor prezentate și după interogarea bazelor de date ale Poliției Române, s-a constatat că permisul de conducere pentru categoriile AM, A1, A2, A, B1 și B2, emis în anul 2019 de către autoritățile din județul Galați, este fals.
Întrebat de modul cum a obținut acest permis de conducere, bărbatul a declarat faptul că l-a achiziționat în schimbul sumei de 1000 de euro de la o persoană necunoscută, fără a susține vreun examen”, a transmis agent șef principal Ciprian Teodor Stoica.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.