Eveniment

„Orășelul lui Moș Crăciun”, în Centrul orașului Galați. Vor fi restricții de trafic!

„Orășelul lui Moș Crăciun”, în Centrul orașului Galați. Vor fi restricții de trafic!

„Orășelul lui Moș Crăciun” din centrul municipiului Galați va fi destinația perfectă, unde vizitatorii, și cei mici și cei mari, se vor putea bucura de sărbătorile de iarnă într-o atmosferă magică. Vor fi numeroase momente distractive, daruri de sărbători, patinoar în aer liber, gustări tradiționale, colinde, Atelierul lui Moș Crăciun, carusel, maşinuţe electrice, concurs de împodobit brazii, jocuri interactive și multe alte surprize.

Evenimentul se va desfășura în perioada 30 noiembrie 2022 – 7 ianuarie 2023 în centrul municipiului Galați, în zona Spicu.

Intrarea în „oraşul magic” se va realiza pe sub o arcadă cu „praf de stele”, iar vizitatorii vor fi întâmpinați de renii lui Moş Crăciun. Mai mult, atmosfera festivă va fi completată de concursul pentru împodobirea brazilor de Crăciun, destinat elevilor din școlile şi liceele din municipiul Galaţi.

Astfel, 50 de brazi vor fi numerotați și vor fi împodobiți pe o tematică aleasă de fiecare unitate de învățământ, iar la finalul concursului, brazii împodobiți vor fi donați unor cazuri sociale. Publicul prezent în cadrul evenimentului va juriza și va desemna cel mai frumos brad împodobit ce va fi premiat, școala câștigătoare urmând să primească un videoproiector și un ecran videoproiector.

Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 26 noiembrie 2022, ora 00.00- 7  ianuarie 2023, ora 24.00, strada Domnească se închide traficului auto, în zona Spicu, pe tronsonul cuprins între str. Brăilei și str. Navelor, pentru organizarea evenimentului „Orășelul lui Moș Crăciun”.

Conducătorii autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone au la dispoziție următoarele rute alternative:

1. str. Portului – str. Navelor – str. Egalității – str. Fraternității – str. Domnească;

2. str. Brăilei – str. Traian – bdul. Marea Unire – str. Portului.

Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor pe tronsonul de stradă destinat activităților festive.

În perioada 26 noiembrie 2022 – 7 ianuarie 2023, traseele de autobuz 10 (Micro 19 – Damen), 15 (Piața Centrală – Gara CFR), 24 (Shopping City – Damen) și 34 (Micro 13B – Intfor) vor fi deviate de la Potcoava de Aur pe str. Prelungirea Traian – bdul. Marea Unire – str. Portului, atât la tur cât și la retur. Pe retur, traseele 10, 24 și 34 vor deservi și stația „Centru”. Stațiile de autobuz „Spicu” amplasate pe str. Navelor vor fi suspendate în această perioadă.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)