Eveniment

O creșă nouă pentru 110 copii, în plină construcție în cartierul Micro 13

O creșă nouă pentru 110 copii, în plină construcție în cartierul Micro 13

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, anunță continuarea investițiilor în infrastructura educațională destinată copiilor mici, subliniind necesitatea extinderii capacităților din creșe la nivelul orașului.

În zona Micro 13 -ANL sunt în desfășurare lucrările pentru construirea unei noi creșe moderne, cu o capacitate de 110 locuri. Proiectul are o valoare de aproximativ 22 de milioane de lei și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind derulat prin Compania Națională de Investiții.

Potrivit autorităților locale, investiția a fost posibilă după ce Primăria Galați a asigurat pregătirea terenului necesar construcției. Noua unitate va fi dotată conform standardelor actuale și este menită să reducă deficitul de locuri în creșele din municipiu.

„Este nevoie de mai multe locuri în creșe”, transmit reprezentanții administrației locale, care susțin că proiectul face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare a infrastructurii pentru educația timpurie.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)