Un accident rutier produs pe DN 25, între Galați și Tecuci, s-a soldat cu rănirea unei șoferițe de 64 de ani, implicată într-o coliziune cu un camion.
Din primele verificări, s-a constatat că o femeie de 64 de ani, din Independența, care conducea un autoturism din direcția Galați către Tecuci, a încercat să depășească un ansamblu rutier (autoutilitară cu semiremorcă) condus de un bărbat de 58 de ani, din Brăila. În timpul manevrei, autoturismul a intrat în coliziune laterală cu vehiculul greu.
În urma impactului, femeia a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.