Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, anunță o mobilizare fără precedent la podul peste Siret: nu mai puțin de 10 instalații de forat, 186 muncitori și încă 57 utilaje pe șantier.
„În șantierul Drumului Expres Brăila-Galați, continuă execuția lucrărilor la cea mai mare lucrare de artă pe care o avem în construcție, după podul de la Brăila, și anume la o super-structura mai lungă de 1,7 km, care include viaducte peste complexul feroviar și digul de protecție, dar mai ales un pod hobanat peste Râul Siret cu o deschidere centrală de 130 de metri și două secundare de câte 80 m”, a scris Irinel Ionel Scrioșteanu, pe Facebook.
Potrivit secretarului de stat, au fost deja forați, armați și turnați 280/900 piloți.
„Estimăm ca până la sfârșitul lunii iulie a acestui an să se finalizeze această etapă aferentă lucrărilor de artă peste râul Siret, care cuprinde următoarele structuri: viaductul de acces de pe malul drept (896, 42 ml), podul peste râul Siret (307,75 ml), viaductul de acces de pe malul stâng (447,91 ml), pasaj peste complexul de cale ferată (139,14 ml). Pentru acest tip de lucrare, antreprenorul are 10 instalații de forat mobilizate numai în acest loc, 186 muncitori în total, pe întregul șantier și încă 57 utilaje, iar liniile de producție a grinzilor vor fi mutate de la Adjud în acest șantier”, a transmis secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Stadiul fizic al Drumului Expres Brăila-Galați a ajuns la 65%, iar dacă vremea va fi favorabilă și antreprenorul va menține ritmul de lucru, se poate lua în considerare darea în trafic a acestui obiectiv mai devreme de termenul contractual de finalizare din aprilie 2024.
Constructorul este Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL, cu o valoare a contractului de 371.416.131,09 lei, fără TVA, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Drumul Expres Brăila-Galați are o lungime de 10,767 km. Va avea 2 benzi de circulație, pe fiecare sens, 3 poduri, 2 viaducte și un pasaj. Pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre și se încheie la intersecția cu DN2B, în zona Movileni.