Eveniment

Ministrul Sănătății a vizitat două cabinete de medicină de familie modernizate prin PNRR, din județul Galați

În vizita din județul Galați,ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ajuns la două cabinete de medicină de familie modernizate prin PNRR.

„Aici, am întâlnit medici dedicați care, cu ajutorul fondurilor europene, și-au dotat cabinetele cu ecografe moderne, aparate EKG, monitoare pentru funcții vitale, spirometre și multe alte echipamente esențiale pentru îngrijirea pacienților.
 
Medicina de familie este baza sistemului de sănătate. Este primul loc unde oamenii vin pentru ajutor, sfat și îngrijire. Iar atunci când medicii de familie au instrumentele necesare, întreaga comunitate câștigă.
 
Prin PNRR, dotăm 2.500 de cabinete și finanțăm reabilitarea a peste 800 dintre ele. Și nu ne oprim aici – vrem să extindem acest proiect cu noi fonduri europene, pentru ca fiecare român să aibă acces la servicii medicale de calitate, aproape de casă.
 
Mulțumesc tuturor medicilor de familie pentru munca lor, pentru grija și respectul pe care îl arată pacienților zi de zi!”, a transmis ministrul. 
Evaluați acest articol
(0 voturi)