Liberty Steel Group, acţionarul Liberty Galaţi, anunţă un acord cu creditorii principali ai companiei. Este vorba de una cord de principiu, explică reprezentanţii Liberty şi urmează să fie semnat un contract.
LIBERTY și Greensill Bank, în calitate de creditori principali, sunt în proces de negociere a unui acord similar pentru restructurarea datoriilor companiilor producătoare de oțel LIBERTY din Europa.
Contractul va intra în vigoare doar după încheierea în formă scrisă și obținerea aprobărilor interne. Toate părțile vor colabora pentru a pregăti și semna Contractul, care oferă grupului LIBERTY platforma pentru o finanțare sustenabilă pe termen lung. În cadrul acestui acord, părțile au agreat să amâne cererile de lichidare a entităților LIBERTY.
Acordul îi va permite LIBERTY să avanseze în implementarea strategiei GREENSTEEL și să indeplinească viziunea de lider al decarbonizării industriei oțelului, devenind neutru în emisii de carbon până în 2030.
Jeffrey Kabel, Chief Transformation Officer LIBERTY Steel Group, a declarat:„După câteva luni de negocieri, am ajuns la un acord de principiu care va asigura recuperarea sumelor Creditorilor și va reduce semnificativ gradul de îndatorare și nivelul de risc al LIBERTY. Acesta este un pas important înainte în restructurarea și transformarea noastră. În continuare, vom lucra în ritm alert cu Creditorii pentru a pregăti și semna Contractul.”