O stație de carburanți din Umbrărești, județul Galați a fost spartă, hoții reușind să fugă cu bani și bunuri în valoare de peste 40.000 de lei. Jaful a fost descoperit dimineață, de angajata care a venit la serviciu și a alertat imediat autoritățile prin apel la 112.
Potrivit primelor informații, autorii ar fi acționat după un tipar bine pus la punct. Aceștia ar fi întrerupt alimentarea cu energie electrică pentru a dezactiva sistemele de alarmă și camerele de supraveghere, după care au pătruns prin efracție în incinta stației.
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești s-au deplasat la fața locului și au confirmat cele sesizate. Ancheta a fost preluată de Serviciul de Investigații Criminale, fiind deschis un dosar penal pentru furt calificat.
Cazul nu este unul izolat. În luna martie, alte trei spargeri, cu un mod de operare similar, au avut loc în zonă: la o benzinărie din Nicopole, un supermarket din Hanu Conachi și la Primăria Ivești. În toate situațiile, hoții au vizat în special sume de bani, însă au sustras și alte bunuri.
Lovitura cea mai consistentă a fost dată la Primăria Ivești, de unde au fost furați aproximativ 90.000 de lei, reprezentând încasări din taxe și impozite. Până în prezent, autorii acestor spargeri nu au fost identificați.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele și pentru prinderea suspecților.