Eveniment

Intervenție de urgență în Micro 13: copii și adulți, găsiți cu simptome de intoxicație

Patru persoane din Galați, între care doi copii, au ajuns în această dimineață la spital după ce ar fi suferit o intoxicație cu monoxid de carbon. Incidentul s-a petrecut în cartierul Micro 13.

La domiciliul acestora au intervenit echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și polițiști de la Secția 4. În locuință au fost găsiți doi copii de 2 și 4 ani, mama și bunica lor, toți prezentând simptome precum amețeală, stare de leșin și vărsături, potrivit ProLider FM. 

După acordarea primului ajutor la fața locului, victimele au fost transportate la unități medicale pentru evaluări și tratament. Poliția desfășoară verificări pentru a stabili modul în care s-a produs incidentul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)