Un incendiu violent a izbucnit joi seară, la un service auto din comuna Șendreni, județul Galați. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, pompierii au intervenit de urgență cu mai multe autospeciale, după ce flăcările au cuprins hala service-ului.
La sosirea echipajelor, salvatorii au descoperit o victimă care prezenta arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corporală. Persoana a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea unui echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
Pentru gestionarea situației, ISU Galați a mobilizat inițial două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială de descarcerare și un echipaj medical SMURD tip C, din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați.
Ulterior, din cauza intensității incendiului, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu încă două autospeciale de stingere, o cisternă pentru alimentarea cu apă și un echipaj medical SMURD tip B.
Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea focului, iar cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.