Un funcționar public din Galați a fost reținut miercuri, de ofițerii DGA, sub acuzațiile de luare de mită și fals intelectual, în urma unei acțiuni inițiate pe baza unui denunț înregistrat la nivelul D.G.A. - Serviciul Județean Anticorupție Galați. Funcționarul public, expert superior în cadrul unei instituții publice din municipiul Galați, a fost surprins în flagrant, după ce a pretins și primit 200 de euro pentru a ponta în fals o persoană care avea de executat muncă în folosul comunității, fără ca persoana în cauză să se prezinte efectiv la muncă, informează DGA.
„Cu ocazia primirii sumei de bani menționate, funcționarul public a întocmit în fals un pontaj pe care l-a prezentat martorului denunțător să-l semneze, în care a atestat în fals cum că acesta din urmă a efectuat zilele de muncă neremunerată în folosul comunității în perioada 31.01 – 09.02.2022.
De asemenea, la aceeași dată, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Galați au efectuat o percheziție în biroul funcționarului”, se arată în comunicatul DGA.
Funcționarul public în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.