Două dintre străzile intens circulate din municipiul Galați vor intra în perioada următoare în lucrări de modernizare. Este vorba despre strada Gheorghe Doja și un tronson din Prelungirea Brăilei, pentru care Primăria Galați a atribuit deja contractele de lucrări.
Pe strada Gheorghe Doja, lucrările vor fi realizate de societatea Dreams Riviera, oferta acesteia fiind declarată câștigătoare. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 2 milioane de lei.
Proiectul prevede refacerea carosabilului și a trotuarelor, precum și amenajarea locurilor de parcare.
O altă arteră importantă care va fi modernizată este Prelungirea Brăilei, pe tronsonul cuprins între strada Frunzei și Drumul de Centură. Contractul, în valoare de aproximativ 3,1 milioane de lei, a fost atribuit firmei Gendav SRL.
Și în acest caz sunt prevăzute lucrări pentru refacerea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea unor locuri de parcare.
Potrivit Primăriei Galați, durata de execuție pentru ambele contracte este de două luni. Lucrările propriu-zise vor începe după parcurgerea tuturor procedurilor legale.
În total, cele două intervenții presupun o investiție de aproximativ 5,1 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale de pe cele două artere.