Eveniment

Condamnare definitivă: artist de muzică populară, 17 ani și 6 luni de detenție pentru fapte grave asupra minorilor

Un interpret de muzică populară a fost condamnat definitiv la 17 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în urma unei decizii a Curții de Apel Galați, într-un dosar privind agresiuni sexuale asupra minorilor.

Potrivit hotărârii instanței, acesta a fost găsit vinovat de viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului, înlesnirea actelor sexuale între minori și corupere sexuală a minorilor.

Instanța a dispus, de asemenea, interzicerea unor drepturi și obligarea inculpatului la plata a 10.000 de euro daune morale către doi dintre cei trei minori victime. Cererea aparținătorilor celei de-a treia victime a fost respinsă ca tardiv formulată.

Judecătorii au instituit sechestru asigurător pe bunurile acestuia până la acoperirea sumelor stabilite și au dispus înscrierea sa în Registrul Național al Agresorilor Sexuali.

Totodată, instanța a stabilit prelevarea de probe biologice pentru introducerea profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Ancheta a fost instrumentată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cu sprijinul polițiștilor de la IPJ Galați.

Potrivit anchetatorilor, victimele sunt trei minori care au urmat cursuri de canto cu acesta. Faptele ar fi avut loc în perioada septembrie 2023 – momentul declanșării anchetei.

Sentința este definitivă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)