Eveniment

Clipe de groază la Tecuci: un autoturism s-a răsturnat în afara drumului

Clipe de groază la Tecuci: un autoturism s-a răsturnat în afara drumului

Un bărbat a ajuns la spital, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile, la intrarea în municipiul Tecuci.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci, cu o autospecială de intervenție și o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Pompierii au acționat pentru extragerea victimei-un bărbat aflat în stare de inconștiență, încarcerat în interiorul autoturismului. După ce a fost eliberat dintre fiarele contorsionate, acesta a fost preluat de echipajul medical SAJ și transportat la Spitalul Municipal Tecuci pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiștii rutieri.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)