Eveniment

Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Cinci percheziții în București și Ilfov, într-un dosar cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Cinci percheziții în București și Ilfov, într-un dosar cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineață, 21 septembrie, de procurorii DIICOT, după ce a fost oprit în trafic. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 este vizat într-un dosar în care anchetatorii cercetează constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

După ce a fost oprit de procurori, Călin Georgescu a fost dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde au loc percheziții. În același timp, anchetatorii desfășoară alte verificări în București, Ciolpani și Buftea.

DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară.

Anchetă privind o finanțare de 6 milioane de euro

Potrivit procurorilor, dosarul îi vizează pe trei suspecți: doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani.

Anchetatorii susțin că cei trei ar fi constituit, în septembrie 2021, un grup infracțional organizat care ar fi acționat atât în România, cât și în Marea Britanie.

Membrii grupării s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri și administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de fonduri importante și ar fi putut obține finanțări pentru persoane interesate să-și dezvolte afacerile în România.

Potrivit DIICOT, scopul real ar fi fost obținerea banilor depuși de victime drept garanții pentru accesarea unor finanțări.

Începând din septembrie 2021, suspecții ar fi convins o persoană că poate obține o finanțare de 6 milioane de euro de la o instituție bancară. Pentru acordarea banilor, victima ar fi fost determinată să transfere peste 1 milion de euro, suma fiind prezentată drept garanție.

Ulterior, suspecții ar fi susținut că finanțarea poate fi majorată la 15 milioane de euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare. Persoana vătămată ar mai fi transferat 100.000 de euro.

Prejudiciul total indicat de procurori depășește astfel 1,1 milioane de euro.

Legături între persoanele și instituțiile menționate în dosar

Documentele analizate de anchetatori indică și o serie de legături între oamenii de afaceri menționați în dosar și instituțiile prin care ar fi urmat să fie obținută finanțarea.

Potrivit ordonanței DIICOT, Ionel Rusen ar fi intermediat finanțarea împreună cu Massimiliano Arena, prezentat drept director al Wealth Bank. Declarația persoanei vătămate consemnată de anchetatori arată că cei doi ar fi determinat-o să transfere 1,1 milioane de euro drept garanție pentru obținerea liniei de credit.

Pentru plata garanției ar fi fost indicat un cont al MIGOM Bank, deschis la banca elvețiană Incore Bank AG. Același cont apare, potrivit documentelor din dosar, în actele referitoare la contul fiduciar al Wealth Bank și în contractul pentru facilitatea de credit de 6 milioane de euro.

Documentele corporative din Marea Britanie indică, de asemenea, o legătură între Massimiliano Arena și Ionel Rusen. Arena ar fi fost înregistrat ca persoană cu control semnificativ asupra companiei WB International Ltd, cu peste 75% din acțiuni și drepturi de vot, până la 1 august 2024. Din aceeași dată, Ionel Rusen apare în registrul britanic ca persoană cu control semnificativ asupra companiei.

În cazul MIGOM Bank, documentele corporative îl indică pe Thomas Schätti printre persoanele care au ocupat funcții de conducere. În 2024, autoritatea financiară din Dominica a dispus încetarea activității băncii și îndepărtarea lui Schätti din conducere.

Ancheta DIICOT este în desfășurare. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Evaluați acest articol
(0 voturi)