„Având în vedere evoluția rapid crescătoare a infecțiilor gripale din ultimele 3 săptămâni, asemănătoare cu cea din sezonul precedent, se introduce starea de alertă epidemiologică, pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei” a anunțat Ministerul Sănătății prin canalele sale de comunicare oficială.
Pentru că pot fi cel mai afectate, la nivelul unităţilor şcolare şi preşcolare, ministerul recomandă triaj observaţional zilnic, informarea părinţilor privind semnele şi simptomele infecţiilor respiratorii, izolarea la domiciliu a copiilor cu astfel de simptome, asigurarea materialelor necesare dezinfecţiei periodice a mâinilor şi suprafeţelor.