Eveniment

6.000 de lei amendă pentru deversarea apelor uzate în câmp, la Grivița

6.000 de lei amendă pentru deversarea apelor uzate în câmp, la Grivița

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu –Comisariatul Județean Galați au efectuat un control pe raza comunei Grivița, județul Galați, ca urmare a unei sesizări privind deversarea necontrolată de ape uzate.

În urma verificărilor, autoritățile au descoperit că ape uzate menajere erau deversate direct pe sol, activitatea de vidanjare era desfășurată fără acte de reglementare, iar firma nu avea forma legală de organizare necesară pentru acest tip de activitate.

Pentru remedierea situației, comisarii au dispus interzicerea desfășurării activității până la intrarea în legalitate și au cerut respectarea legislației privind colectarea, transportul și eliminarea apelor uzate. În urma neregulilor constatate, societatea a fost sancționată cu o amendă de 6.000 de lei.

Reprezentanții Gărzii de Mediu subliniază că protejarea mediului implică responsabilitate și acțiuni ferme, iar nerespectarea normelor legale atrage sancțiuni considerabile.

Evaluați acest articol
(0 voturi)