Rafila, despre tulpina indiană: Persoanele care au avut COVID, dar sunt nevaccinate, se pot infecta Recomandat

Medicul Alexandru Rafila susține că persoanele care au avut COVID, dar care nu s-au vaccinat, se pot infecta cu tulpina indiană deoarece imunitatea dată de boală variază între trei şi şase luni.

„Sunt două elemente aici. O dată imunitatea după boală variază între trei şi şase luni, aţi văzut că şi anumite facilităţi care pot fi făcute pentru persoana care a trecut prin boală nu depăşesc 180 de zil,e chiar şi noul certificat verde european nu este dincolo de 180 de zile. Eu personal vă spun că am trecut prin infecţie în luna decembrie, mi-am şi dozat anticorpii, am văzut câ încep să scadă. La trei luni după infecţie m-am vaccinat, nu am aşteptat foarte mult să văd până unde scad şi m-am vaccinat, acum am un titru bun de anticorpi şi am citit chiar de curând articole care demonstrează că o persoană care şi-a făcut două doze de vaccin după infecţie s-ar putea să aibă o imunitate durabilă toată viaţa. (…) Dacă ar fi nevoie să ne vaccinăm cu a treia doză sau nu, adică pentru cei care deja au trecut prin boală, e mai puţin probabil să fie necesar”, a transmis Rafila, într-o emisiune TV.

El a anunţat că se discută despre combinarea diferitelor tipuri de vaccinuri.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.