Adunarea generală a Consiliului Județean al Elevilor a avut loc, zilele trecute, la sediul Primăriei Municipiului Galați.
În contextul primului eveniment de acest fel pe anul școlar 2023-2024, membrii Biroului Executiv al CJE GL și-au prezentat rapoartele de activitate.
Mai apoi, atenția s-a mutat asupra alegerilor din perioada următoare pentru BEx-urile Consiliilor școlare, dar și pentru reprezentanții în Consiliul de Administrație al unităților de învățământ preuniversitar. Au fost prezentate regulile, documentele necesare și calendarul acestor alegeri.
Un moment aparte din timpul întâlnirii, potrivit inițiatorilor, a fost intervenția primarului Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Acesta a dialogat cu elevii reprezentanți, pe mai multe teme de interes școlar, tinerii având ocazia astfel de a adresa întrebări, dar și să expună provocările cu care se confruntă în activitatea lor. Discuția s-a finalizat cu îndemnul edilului de a continua mișcarea de reprezentare de la nivelul județului Galați, pentru a duce la o schimbare semnificativă în sistemul de învățământ și o abordare pragmatică a elevilor în domeniile lor de interes.