Începând cu data de 10.08.2023, ghidul aferent apelului de proiecte privind „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil preponderent agricol”, și a anexelor aferente acestui document a fost pus în dezbatere publică timp de 15 zile de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care are calitatea de agenție de implementare a proiectelor în baza acordului cu Ministerul Educației.
Cel puțin 57 de licee agricole, printre care și cele din județul Galați, pot primi finanțare pentru pregătirea viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților în domeniile agriculturii și a celor conexe acesteia.
Apelul integrează trei componente:
-
construcții noi;
-
reabilitarea/renovarea infrastructurii;
-
dotarea cu materiale, mobilier, echipamente digitale specifice activității didactice și practice.