Educație

Un nou ”culoar” deschis pentru dezvoltarea cercetării românești

Un nou ”culoar” deschis pentru dezvoltarea cercetării românești

Academia Română și Ministerul Cercetării au decis să colaboreze pentru atragerea tinerilor în institutele din țară.

Cele două părți subliniază într-un comunicat de presă că „au convenit asupra unor viitoare colaborări care să aiba ca scop realizarea unor politici menite să colaborări atragă tinerii care doresc să își dezvolte o carieră profesională în activitatea de cercetare științifică, în instituții din țara noastră.

De asemenea, se va merge pe aprofundarea problematicilor din domeniul cercetării-dezvoltării, cu accent pe promovarea unui ecosistem de #CDI competitiv și  întocmirea unui inventar al obstacolelor din domeniu.

În perioada următoare se va semna  un protocol de colaborare între MCID și Academia Română, prin care se va asigura sprijin reciproc în toate aspectele ce țin de cercetare, dezvoltare și inovare.

Analizele făcute în comun apreciază dinamica relațiilor bilaterale și vor duce la examinarea modalităților de creștere a vizibilității cercetării românești în plan internațional, prin creșterea calității și buna valorificare a rezultatelor cercetării, potrivit precizărilor făcute de reprezentanții celor două instituții.

Evaluați acest articol
(0 voturi)