Educație

Studiile universitare teologice, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, „după 30 de ani...”

Studiile universitare teologice, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, „după 30 de ani...”

La împlinirea a 31 de ani de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, şi trei decenii de la înfiinţarea specializărilor teologice de licenţă şi masterat la Galaţi, Centrul de Cercetare Teologică şi Interdisciplinară „Sfinţii Trei Ierarhi“ din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi a organizat, la sfârșitul acestei săptămâni, conferinţa intitulată „După 30 de ani. Credinţă, schimbare, adaptare“.

Manifestarea culturală s-a desfăşurat în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din cadrul acestei facultăţi gălăţene.

La eveniment a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a deschis întrunirea printr-o privire retrospectivă asupra unor momente importante din cei treizeci şi unu de ani de apostolat al Sfântului Andrei la Dunărea de Jos.

Întrunirea a reunit cercetători ştiinţifici, oameni de cultură, cadre didactice universitare, preoţi, istorici, sociologi, doctoranzi, masteranzi, studenţi şi elevi seminarişti.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)