Educație

Sport pentru toate vârstele în curtea școlii

Consiliul Local Sector 6 din București a pregătit un proiect potrivit căruia bucureştenii vor avea acces, din 1 mai, la terenuri de sport şi spaţii de recreere amenajate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, după finalizarea cursurilor. Proiectul reglementează modul în care se va face accesul cetăţenilor în incinta unităţilor de învăţământ pe terenurile de sport cu acces liber şi în spaţiile de recreere amenajate

Programul de acces în zilele din timpul anului şcolar în care au loc cursuri, precum şi în timpul vacanţelor se va stabili până la ora 20:00 pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie/31 martie) şi ora 22:00 pentru sezonul de vară (1 aprilie/31 octombrie), cu posibilitatea restrângerii acestuia astfel încât activităţile sportive să se desfăşoare în condiţii de lumină naturală. Acolo unde terenurile de sport sunt prevăzute cu instalaţie de iluminat cu nocturnă, programul de acces indiferent de sezon este până la ora 22:00.

Cetăţenii vor avea acces cu o oră după încheierea orelor de curs, examenelor, olimpiadelor, concursurilor sau festivităţilor şi numai după programul de învăţământ obligatoriu, cât şi al celorlalte activităţi desfăşurate de unitatea de învăţământ.

În zilele de sâmbătă şi duminică, respectiv în timpul vacanţelor, programul va fi între orele 9:30/13:00 şi 16:00/20:00 pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie/31 martie) şi ora 22:00 pentru sezonul de vară (1 aprilie/31 octombrie), cu excepţia zilelor în care au loc examene, olimpiade, concursuri, festivităţi sau alte activităţi pe care le desfăşoară unitatea de învăţământ sau autoritatea locală. Programul se aplică în unităţile care nu sunt prevăzute cu instalaţie de iluminat. Acolo unde terenurile de sport şi spaţiile de recreere sunt prevăzute cu instalaţie de iluminat, programul de acces indiferent de sezon este până la ora 22:00.

Cetăţenii trebuie să folosească terenurile de sport numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările, instalaţiile specifice şi dotările existente. Ei trebuie să folosească spaţiile amenajate pentru activităţi de recreere numai în acest scop (şah, table, socializare, şotron etc.).

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)