În perioada 1 iulie – 31 august 2023, Inspectoratul Școlar Judeţean Galaţi organizează și implementează la nivelul unităților școlare din județul Galați ediția I a Proiectului educațional „Ateliere de Vară Dunărene”, inclus în Programul Național pentru preșcolari și elevi „Ateliere de vară”.
„Programul este destinat preșcolarilor și elevilor claselor P-IV şi oferă un cadru stimulativ prin activităţi de tipul learning by doing, learning by discovery, peer-to-peer learning, promovând învăţarea colaborativă, învăţarea de la egal la egal și tutoratul între elevi de vârste diferite”, informează ISJ Galați.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi operaţionale a unițăților de învățământ de a dezvolta şi implementa programe extracurriculare, prin diversificarea serviciilor complementare de educaţie formală, nonformală, informală în scopul creșterii performanțelor școlare, învățării remediale, accelerării învățării prin activități educative, recreative și de timp liber, dezvoltării personale și integrării sociale și mai ales menținerea copiilor într-un mediu securizat, în timpul vacanţelor școlare.
Inspectoratul Școlar Județean Galați este deschis spre colaborare cu alte instituții, lucru concretizat în parteneriatele încheiate și în cadrul acestui proiect educațional. Preșcolarii și elevii se vor putea bucura de activități interesante și antrenante, alături de reprezentanți ai instituțiilor partenere:
- Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (D.P.P.D.),
- Baroul Galaţi,
- Inspectoratul de Poliție Județean – Biroul Siguranță Școlară,
- Liceul Tehnologic „Paul Dimo”,
- Școala Sanitară Postliceală „Coman”,
- Liceul de Turism și Alimentație „Dumitru Moțoc”.
Și Poliția Locală Galați și-a manifestat interesul pentru activitățile proiectului.