Primăria Orașului Cluj-Napoca, alături de prof. Rada Mihalcea, organizează a VII-a ediție a concursului pentru tineri cercetători în știință și inginerie, Premiile “Rada Mihalcea” pentru rezultate, proiecte, contribuții și performanțe deosebite în aceste domenii de cercetare. Candidații, a căror vârstă trebuie să fie până în 35 de ani, pot trimite aplicațiile până pe 10 iunie a.c., iar premiile oferite în concurs însumează 6000 de dolari, pe lângă alte mențiuni și diplome speciale.
“Premiul recunoaște tinerii cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății”, după cum precizează organizatorii.
Pot candida la premii toți cei care lucrează în cercetare, într-un domeniu de știință sau inginerie, la universități, companii, institute de cercetare. De asemenea, trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2021.
Nominalizările vor fi evaluate dintr-o comisie formată din cercetători în domeniile corespunzătoare, comisie prezidată de prof. dr. Rada Mihalcea, profesoară la Universitatea Michigan.
Câștigătorii ediției curente vor primi premii în bani, dar și diplome de merit și mențiuni:
-
locul I – 3.000 de dolari
-
locul al II-lea – 2.000 de dolari
-
locul al III-lea – 1.000 de dolari.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 1 iulie pe site-ul primăriei orașului Cluj-Napoca, urmând ca o festivitate de premiere să aibă loc la Cluj-Napoca în august a.c.