Educație

O nouă structură guvernamentală va coordona cercetarea și digitalizarea în România

Ministerul Educației are, conform HG publicate în Monitorul Oficial, o direcție nouă dedicată implementării proiectului “România educată” și păstrează în subordine instituțiile care au legătură cu educația, inclusiv UEFISCDI, unitatea care administrează circa 20% din finanțarea cercetării românești, dar și registrele universitare.

Baza legală de funcționare a Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, Inovației și Digitalizării (MCID) a fost adoptată de guvern luni seară, iar după încă 3 zile a fost publicată, joi după-amiază, în Monitorul Oficial. Este vorba despre Hotărârile de guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, respectiv MCID.

Pe de altă parte, MCID preia în subordonare principalele consilii cu atribuții în cercetare, agenții naționale active în domeniu, institutele de cercetare-dezvoltare, pe lângă entități din domeniul comunicațiilor, inclusiv SNR și Poșta Român

Evaluați acest articol
(0 voturi)