Ajunsă la cea de-a III-a ediție, Academia de Asigurări este un program de specializare profesională dedicat studenților, realizat de UNSAR - Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare în parteneriat cu ISF - Institutul de Studii Financiare și constă într-o serie de module de instruire susținute de specialiști din domeniul asigurărilor.
Proieciul asigurărilor, prin interacțiunea cu specialiști din domeniu. Participarea este utilă pentru dobândirea
informațiilor suplimentare pentru lucrările de finalizare a studiilor sau pentru cei care doresc să participe la un stagiu de practică sau chiar să se angajeze într-o companie de asigurări.
Perioada detul este deschis oricărui student al universității care dorește să își dezvolte cunoștințele despre domensfășurării modulelor este 11 martie – 11 aprilie.
Ulterior parcurgerii modulelor Academiei de Asigurări, 10 echipe vor fi selectate pentru a realiza un studiu de caz pe o temă dată. În data de 29 aprilie vor fi alese 3 echipe câștigătoare.
Vor fi acordate 9 premii, câte un premiu pentru fiecare membru al echipei câștigătoare. Premiile sunt oferite în funcție de locul ocupat de echipă, după cum urmează:
- Locul I:un laptop pentru fiecare membru al echipei;
- Locul II:o tabletă pentru fiecare membru al echipei;
- Locul III:o pereche de căști fără fir pentru fiecare membru al echipei.
Termenul limită pentru inscriere este data de 6 martie.
Reprezentant institutional: Prof.univ.dr.habil. Alina Cristina Nuta (
Înscrierile se fac la adresa de email: