Liceul Tehnologic „General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican” Galați, în parteneriat, cu Navrom SA, îi așteaptă pe absolvenții clasei a VIII-a, pentru a-i pregăti în meseria de marinar.
Liceul de Marină din Galați este „alegerea perfectă” pentru cei aflați „în căutarea unei cariere pline de aventură, adrenalină și provocări”, spun reprezentanții liceului, care oferă și câteva argumente pentru a-i convinge pe elevii de-a VIII-a să aleagă meseria de marinar: „Se câştigă bine! Poţi să călătoreşti în străinătate. E o meserie căutată şi respectată. Promovezi rapid: la 25 de ani poţi ajunge conducător de navă, cu un venit de cel puţin 2.000 de euro pe lună! În cadrul acestui liceu, vei avea ocazia să înveți despre navigație, tehnologie navală, siguranța pe mare și fluviu, managementul navelor și multe altele”.