Educație

COVID-19: Acțiuni de control susținute în școli

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat duminică, la Digi24, că acţiunile de control în şcoli privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19 vor începe de luni, 4 octombrie.

El a fost întrebat care este pragul de incidenţă a COVID-19 până la care şcolile vor rămâne deschise. "Ordinele de carantinare prin care localităţile intră în carantină vor prevedea în ce măsură activităţile pot să se mai desfăşoare sau nu în carantină. Cele mai mult dintre activităţi nu se vor mai putea desfăşura în carantină, însă aceste lucruri vor fi precizate de către ordinele de carantinare care sunt emise de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă", a răspuns Cîmpeanu.

De asemenea, ministrul Cîmpeanu a reluat apelul către părinţi să nu îşi trimită copiii la şcoală dacă au cele mai mici simptome specifice noului coronavirus.

Cîmpeanu a spus că testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC)

Evaluați acest articol
(0 voturi)