Educație

Conferințele AVE: Cum reformăm sistemele mari?

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit azi, 12 iunie, conferința cu tema „Cum reformăm sistemele mari?”, susținută de Daniel Funeriu, fost ministru al Educației și personalitate marcantă a spațiului educațional și public românesc.

Evenimentul, organizat în Sala Senatului, s-a desfășurat în cadrul proiectului AVE – „Învață să îmbătrânești”, coordonat de prof. univ. dr. Violeta Pușcașu, și și-a propus să creeze un cadru de reflecție și dialog în jurul câtorva teme de actualitate pentru societatea românească: educația, reforma instituțională, funcționarea sistemelor complexe și schimbarea mentalităților.

Conferința a adus în atenție provocările reformării și rolul învățământului în aceste transformări.

Prin organizarea evenimentului, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își reafirmă angajamentul față de promovarea inițiativelor academice, educaționale și comunitare de calitate, precum și deschiderea către dialogul dintre mediul universitar, societatea civilă și specialiștii implicați în procese de schimbare instituțională

Evaluați acest articol
(0 voturi)