Profesorii pot achiziționa telefoane și laptopuri din primele de carieră didactică Recomandat

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE) a informat că se consideră cheltuieli eligibile cheltuielile din primele de carieră didactică achiziția de laptop-uri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educațional.

Referitor la cheltuielile eligibile în cadrul măsurilor de sprijin educațional, prevăzute de OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, MIPE a transmis, miercuri, că a fost emis Ordinul de ministru nr. nr. 3.956/2023, publicat în Monitorul Oficial în data de 20 octombrie 2023, relatează Mediafax.

„În ceea ce privește cheltuielile cu echipamente IT, se consideră cheltuieli eligibile cheltuielile precum achiziția de laptop-uri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educațional”, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de MIPE.

MIPE precizează că în toată această perioadă a existat un dialog permanent între minister și reprezentanții instituțiilor educaționale. În acest sens, se depun eforturi astfel încât măsurile guvernamentale, în special cele din fonduri europene nerambursabile, să sprijine angajații din sectorul educațional și creșterea calității actului de educație.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.