Reguli noi privind înmatricularea, păstrarea numerelor și înregistrarea auto
Un proiect de ordin cu numeroase modificări la procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru…
Un proiect de ordin cu numeroase modificări la procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru…
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat o valoare netă negativă de 338 milioane de euro în primele cinci luni ale acestui an, comparativ c…
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a acordat până în prezent finanţare nerambursabilă în valoare totală de 434 milioane de euro, pentru susţi…
”Acum nu putem vorbi de răspândire exponenţială. În acest moment nu avem. Dacă ajungem la o răspândire exponenţială – sunt ţări care pe zi au mii de cazuri deja…
„Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt cele legate de vârstă: persoanele vârstnice de peste 75 de ani urmează să beneficieze de această schemă de…
”Nu văd Inspecţia Muncii pe teren. Le-am spus-o direct inspectorilor şefi de la toate Inspectoratele Teritoriale de Muncă în videoconferinţa organizată astăzi…
În ciuda asigurărilor date de reprezentații Guvernului că pregătesc programe de sprijin pentru firme și pentru viitorii șomeri, mediul de afaceri românesc încep…
Europarlamentarul Pro România, Corina Crețu, anunță, într-o postare pe Facebook, că noile reguli pentru transportatori, așa numit Pachet Mobilitate, va fi votat…
Potrivit Normei 20/2017 privind asigurările auto din România, contractele RCA pot fi emise și electronic. Atunci când închei online o poliță RCA, primești acest…