Adunarea Generală a Federației Operatorilor Români de Transport (F.O.R.T.) a ales o nouă formulă de conducere a federației, respectiv un consiliu director format din nouă reprezentanți ai transportatorilor de mărfuri, pasageri, activități conexe, industrie furnizoare de produse, formare profesională și transport aerian.
Astfel, F.O.R.T. urmează să fie condusă, pentru un mandat de patru ani de președintele Augustin Hagiu și de opt vicepreședinți. Printre aceștia se află și un gălățean, Sorin Amarinei, administratorul unei companii care face transport județean de călători în județul Galați și care a făcut parte și din vechea structură de conducere a federației.
Cei prezenți la adunarea generală de la sfârșitul săptămânii trecute au căzut de acord că atât situația economică și socială mondială, cât și contextul național generează probleme majore pentru transportatorii români, pe termen scurt, mediu și lung.