Economie

Televizoarele, scoase din Programul Rabla pentru Electrocasnice

Programul Rabla pentru Electrocasnice - ediția 2022 a fost publicat în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului.

În premieră, au fost introduse două măsuri menite să crească procentul utilizării voucherelor, dar și să sancționeze rezervarea tichetelor fără intenția de a le utiliza, relatează Mediafax.

Potrivit noilor prevederi, perioada maximă pentru utilizarea voucherelor la comercianți se reduce de la 14 zile la 7 zile, iar beneficiarilor care rezervă un voucher și nu îl utilizează le va fi restricționată, pentru acel an, posibilitatea de a solicita un alt voucher pentru același tip de echipament

„Am introdus reguli noi care sperăm să reducă semnificativ numărul voucherelor rezervate dar neutilizate, pe parcursul unui an", a declarat ministrul Tánczos Barna.

Autoritățile au mai decis să scoată televizoarele din categoria echipamentelor eligibile.

„În ceea ce privește televizoarele, datele ne arată că, în ultimii ani, echipamentele vechi, cu consum ridicat de energie, au dispărut treptat din piață, în bună parte și datorită includerii televizoarelor în edițiile mai vechi ale programului. Am decis, așadar, ca anul acesta să le scoatem din lista echipamentelor eligibile, deoarece considerăm că programul și-a atins obiectivele în ceea ce privește acest tip de echipament și putem direcționa bugetul către celelalte tipuri de echipamente, pentru care aceste obiective încă nu au fost atinse”, a precizat ministrul Barna Tánczos.

La edițiile precedente ale programului, voucherele s-au epuizat în câteva minute.

Evaluați acest articol
(0 voturi)