Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat, între 3 iulie și 2 august, o campanie de verificare a respectării Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile la comercianți.
S-au efectuat în total 108 controale, în urma cărora comisarii de mediu gălățeni au aplicat 16 avertismente și 9 amenzi în valoare totală de 400.000 de lei.
Conform Gărzii de Mediu Galați, printre neregulile depistate s-au numărat depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor de ambalaje SGR returnate, refuzul comercianților de a prelua manual ambalajele SGR returnate, nefuncționalitatea aparatelor RVM (Reverse Vending Machines), nepreluarea conform contractului a ambalajelor SGR returnate de către administratorul SGR.
„Această campanie a evidențiat necesitatea intensificării eforturilor de conformare și educare a operatorilor economici privind importanța gestionării corecte a ambalajelor SGR. Garda Națională de Mediu va continua să monitorizeze îndeaproape respectarea reglementărilor și să sprijine inițiativele care contribuie la un mediu mai curat și sănătos”, se afirmă într-un comunicat remis de instituția gălățeană.